Invida (poem #5)
M-am săturat să tot alerg Să nu știu în ce direcție mă îndrept Când în jurul meu toți ceilalți merg Mi se pare mie sau e cam nedrept? ”Totul se întâmplă cu un motiv” Dar este penibil, doar o scuză patetică, Ca și când dai bomboane unui copil hiperactiv Sau când fata îți face operație estetică Totul a ajuns atât de superficial Mâncarea, viața totul artificial? Orice ar face oricum nimic nu mai contează Totul în jurul nostru ne bombardează Cu tot felul de mesaje false O adunătură de minciuni frumos culese Nu sunt de parte stângă, nici de ce dreaptă Stau în mijloc și încerc să mă întreb Dacă avem nevoie de o treaptă, pentru a urca niște scări Pentru a doborî niște ziduri Pentru a simți amarul Că nu mai știu care este adevărul