Outrospectie

Nu vreau o casă mare ca în state Vreau câteva camere, pe la sate În apa mării scăldate Cu ferestre mari luminate Alături de scaune de timp măcinate Dar totodată atât de însemnate Cu atâtea picturi desenate Ca niște zâmbete rușinate Camerele anterior menționate De timp și dor pătate Pe străzi de lume uitate Sper că de tine aflate

Să mă sting fumegând încet, Ca un muc de țigară Când o să mă dați toți afară Ca și cum aș avea un defect. Să-mi fac bagajele să fug la gară, Până se face iară vară, Și voi fugi din nou la mal. Să văd cum dorul se afundă în val, Și visele adânc în nisip.

Vreau să te duc pe coridoare prost luminate Cu mucegai, amintiri  și lacrimi pătate Secrete, idei și sentimente demult uitate Lângă geamuri înverzite și crăpate Unde lumina de altă dată nu mai bate Doar puțină viață înăuntru mai zbate Cu lacăt închis, un cufăr stă în spate Plin de amintiri idei și gândurile toate Să o deschidă cineva, oare mai poate? Sau este totul doar o absurditate?