Postări

Se afișează postări cu eticheta Google

Musical.ly? De ce?

Imagine
Aseară am primit pe telefon niște notificări în care îmi preciza Google, să-mi updatez aplicațiile, dar eu cum nu ascult pe nimeni, nu am făcut asta,pentru că urăsc să-mi zică lumea ce să fac. Dar am intrat totuși acolo (dintr-un oarecare motiv, greu de înțeles) Totul bine și frumos până când am dat la aplicațiile de top, adică ce descarcă omul, ce are tăt românul în telefon, și după clasicul facebook, viber, pro tv, și ”slots 7777 REAL WIN 100%”, am găsit o aplicație, pe care doream să o uit atât de mult. Acea aplicație se numește musical.ly, sau musically , nu sunt sigur cum se intitulează și sincer nici nu mă interesează, dar pentru că am de gând să scriu despre asta, e clar că mă interesează într-o oarecare măsură, pentru a genera profit pe blogul meu, care nu-mi aduce vreun ban, doar gloria eternă, pe care nu poți pune vreun preț. Nu am să o instalez, pentru că nu vreau traume irecuperabile asupra creierului meu,că are și așa destule probleme fără să fiu nevoie să descarc...

Cele mai cretine lucruri găsite pe Google

Imagine
Este duminică, sunt aici 35 de milioane de grade și mă topesc de parcă aș fi în Mordor. Cum am luat o pauză de la Tineri Titani, am zis că să văd ceva pe YouTube și era un video cu cele mai stupide chestii de pe internet, da mă uit la Danger Dolan și am zis că să fac și eu asta. Internetul este ceva minunat și plin de lucruri atât interesante și stupide și cum la noi găsești mai rapid internet decât apă, am zis că să văd și ce se mai caută prin țărișoara noastră . Așa că am deschis Chrome ca și invitat ca să nu interacționeze cu căutările mele și am pus cuvinte simple acolo iar ce a ieșit...păi mai jos. Și așa aflăm de ce sunt preocupați românii . Se pare că jocurile și metin încă sutn la modă, și mai ales că sunt mai prioritare decât căutarea unui loc de muncă Păi cred că tipa și-a răspuns la întrebare, de aia este singură, pentru ce balonată din cauza castaveților amari. Și pentru că este proastă  Mănăstirea prislop este în județul Hunedoara unde are un rating de 4...