Postări

Se afișează postări cu eticheta blog

Regres

REGRÉS,   regrese,   s. n.  Întoarcere de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; decădere, declin, regresiune  Te-ai întrebat vreodată ce faci cu viața ta? Din păcate, Alex se întreabă mult mai des decât de obicei. O fac în timp ce beau ceaiul ăsta de mango, ascultând niște deadmau5, fiindcă am nevoie de puțin ritm în viața mea. După ce de câteva zile sunt în pat, fiind incapabil să vorbesc. Ceea ce probabil este un lucru bun, fiindcă nu zic vreo prostie. Aveam nevoie de asta cum aveam nevoie de o gaură în șosetele mele cu gogoși. Dar era inevitabil, nu? După ce toată iarna nu am avut o problemă legată de asta, acuma a venit momentul să-mi plătesc greșelile, nu? Poate că merit asta. Nu mă refer la răceala. E timpul să realizez faptul că am greșit și singura persoană responsabilă pentru toate astea sunt eu. Sunt conștient că am dezamăgit oamenii importanți din viața mea, care au avut toată încrederea în mine. Și care mi-au oferit tot...

Noaptea la muzeu

Imagine
Acum ceva timp s-a trezit spiritul civic în mine, cum s-a trezit și cheful de a fi câștigat un concurs de băut clor, dar legat de asta mai în colo. Într-o zi cu soare și probabil cu o dimineață minunată, nu știu nu am prins așa ceva de prin ”99, m-am decis să fiu voluntar la N o a p t e a M u z e e l o r M-am trezit entuziasmat că voi fi util societății noastre și că va fi o experiență minunată. Parțial a fost, dar Alex fiind Alex o să transform postarea asta într-una sarcastică să nu-mi uit rădăcinile blogului , Dacă mă vezi că am un ecuson pe care scrie voluntar, nu înseamnă că știu când s-a construit clădirea și nu-l cunosc pe cel ce a pus tencuiala pe pereții de lângă intrare. Nenea vede o ușă închisă, oh ce ar putea fi acolo? exponate secrete? Cutia Pandorei, creierul său? Din păcate nimic, e doar o ușă închisă, dar mânat de curiozitate trebuie să o deschidă că de nu mama lui nu-i mai dă ciocolățică după cină, că el a învățat să fie curios. Înțeleg că locul era mare, dar c...

De ce e bine să-ți iei câteodată lumea-n cap

Imagine
De mic mi-am dorit să călătoresc, dar nu am făcut asta. Poate pentrru că îmi era frică să merg singur, sau eram prea micuț sau alte motive. Încă mi-e frică de găini, dar câteodată fricile trebuie înfruntate. Pentru că dacă nu te schimbi, cum mai evoluezi? Cum mai te înbunătățești. Câteodată e bine să-ți iei lumea-n cap, să vezi lumea, să schimbi aerul. Nu neapărat pentru că ar fi mai bine în altă parte, ci pentru că vrei să vezi altceva, ceva nou. Ceva ce să te mulțumească într-un final, apusul în altă parte, gustul ceaiului într-un loc pe care nu l-ai mai văzut vreodată, dar totuși speri să-l mai vezi, în cazul în care te-a mulțumit. Poți să iei autobusul greșit, în direcția opusă, când ești sigur, și nu știi unde ai ajuns, sau să nu fii singur și să iei metro-ul greșit pentru că nu te grăbești undeva, de ce ai face asta? Nu ești acasă, nu ai nimic de făcut, du-te pe jos o oră într-un oraș necunoscut până ajungi într-un loc pe care-l cunoști. Întreabă oamenii dacă îți pot da indic...

Știi să citești? Uite o medalie!

Imagine
Să încep cu o mărturisire care va surprinde pe toată lumea și o va face să ia foc prin cuvintele pe care ele voi scrie aici în următoarele minute. Eu citesc maxim 6 cărți pe an, din care 4 sunt obligat să le citesc, pentru că sunt nevoit să o fac, pentru facultate. Iar celelate 2 care au rămas, sunt ce mai citesc când nu am chef de făcut altceva. Dar asta nu înseamnă că nu-mi place să citesc, ci doar am găsit alte lucruri ce să fac și care să-mi cultive creativitatea într-un alt mod mai accesibil și care-mi ia poate mai puțin timp. Știu că o să primesc critici negative pentru asta, dar acesta este un risc ce mi-l asum în scopul amuzamentului oferit de acest blog. De ce zic asta? Păi, toți citim ceva, la un moment dat. Exceptând cazul în care ești analfabet, și atunci nu știu să te felicit sau să-mi pară rău pentru tine. Atunci de ce trebuie să fie unele persoane care trebuie să-și facă timp ca să explice lumii cât de mult contează cititul pentru ei, încât să posteze o dată la 3 s...

Totul este într-o continuă schimbare

Natura se schimbă de în fiecare sezon, și are părțile sale când este bine, și când nu, apogeul și decăderea, dar într-un final se tot schimbă, și niciodată nu va mai fi cum a fost. La fel și eu, și acest blog, adică când l-am început în august 2013, abia aveam împliniți 18 ani, iar acum, după aproape 3 ani, dacă știi matematică o să vezi că dă 21 de ani. Numele blogului a suferit niște schimbări, de la ”Chapter Four”, ”Blogul lu Alex”,la ”Avaritia” (simbolizând ”lăcomia” mea, pentru cunoaștere și exprimare ) . Deși postările nu au evoluat, pentru că abordez aceleași teme, în mare parte, ce se întâmplă în jurul nostru și ce impact au, într-o oarecare măsură, sau nu. Recent, am început să mă exprim mai personal prin acest blog, exprimând fricile și îngrijorările, și personalitatea mea prin natura viziunilor asupra lumii, cât și transformarea mea, cât și a blogului, de la toate postările superficiale, care mi-au adus trafic, să fiu sincer, dar nu mă mai satisfac la nivel spiritual. Pâ...

Când ți-e bine, toți sunt lângă tine. Când nu..

Imagine
Când știi, ce fel de prieteni ai?  Când te lasă la greu, când ești bolnav, și aici nu mă refer la cei ce nu știu, pentru că dacă nu știu,ori nu am dorit să le zic, ca să nu se îngrijoreze sau nu sunt destul de importanți pentru a fi numiți prieteni, ci mă refer la cei ce știu care este problema și tot nu fac nimic.  Aș încerca să găsesc acum scuze, că lipsă de timp, că oboseală. Nu, sunt doar niște prieteni teribili care nu au pic de compasiune pentru tine și problemele tale, ci doar sunt niște oameni.  Și asta este în regulă, pentru că era de așteptat, oricum așa face toată lumea, într-un final, îți taie macaroana când îți este lumea mai dragă.  Dar, nu știu la ce mă așteptam? Așa este în natura noastră, suntem prea egoiști și incapabili, în mare parte să arătăm puțină empatie. De fapt nici nu cer asta, pentru că nu am nevoie de astfel de sentimente, mai ales de la acest gen de persoane care nu merită nimic, dar e în regulă că atunci când o să aibă nev...

două sute

Imagine
Două Sute, să nu zic douăsutici că atunci cred că ar fi trebuit să-i acord drepturi de autor Juliei  pentru că aș fi fost prea leneș să găsesc un nume original pentru postări. Nu e ca și cum numele postărilor mele ar fi originale sau ceva doar ca și chestie. Și aș vrea să-i mulțumesc +Andreea Maria   care mi-a sugerat să-mi deschid un blog, și vina îi aparține ei . Această postare este cu numărul 200, cea ce înseamnă mai mult decât aș fi crezut că pot să scriu . Deoarece de obicei am prostul obicei de a mă lăsa de chestiile care le încep, dar se pare că nu și acesta.  După 200 de postări, 360 de comentarii încă mă mir că am ajuns la acest stadiu și că cineva își pierde vremea pe al meu blog, deși nu e cine știe ce. Eu tot sunt mândru că am realizat asta și apreciez enorm de mult că lumea îmi citește tâmpeniile care îmi sunt debitate de mintea mea, care este foarte asemănătoare cu a uni copil de 5 ani . Deoarece nu este destul să mi se zică că arăt ca un copil, ci...

Simt că am 12 ani din nou .

Imagine
Eu nu prea mă uit la televizor, în mare parte pentru că nu-mi place ceea ce se difuzează doar că acum ceva timp am fost la mătușa mea și am avut parte de momente plăcute cu  al meu văr, care are 3 anișor la fel cât am și eu în interior. Și pentru că nu-mi place canalul său de desene, și singurul șoarece pe care am să-l accept va fi deadmau5 am dat  pe Boomerang , și unde am văzut niște modificări foarte interesante . Iar cum singurele chestii care le văd la televizor sunt desenele și documentarele am început să-mi pierd timpul uitând umă la desene și mi-am adus aminte de desenele pe care le urmăream când eram mic și m-a cuprins o stare de fericire și căldură sufletească la fel ca și când m-am ars cu supă într-o seară . Și prima chestie pe care am văzut-o au fost  Looney Toones - Micii Poznași , și când i-am văzut mi s-a umplut inima de fericire și căldură la fel când mănânci o supă prea fierbinte  . Și am devenit ca și Garfield unul dintre favoriții mei ,adică ...

Nimic nu e mai tare decât dragostea,exceptând...

Imagine
Goku ,nimic nu e mai tare, decât Goku  Nu pot să înțeleg ceva ,poate din cauza lipsei de neuroni din minte mea ,sau pentru că nu-mi plac mie ,dar nu știu cum toate blogurile care postează aberații și exagerări despre iubire și cât de frumoasă poate să fie în timp ce nimic nu poate să despartă acel sentiment ,de bună stare sufletească și de căldură care intră în suflet , ori asta ori ai căzut pe aragaz . Și văd o groază de bloguri teribile , nu dau nume   Ra  , doar că nu-mi place să văd cum unii oameni postează tot felul de aberații ca să le citească toate copilele dă 14 ani și să zică că viața e greu ,dar nu toți poate să ajungă la fericire așa că strugurii sunt acri . Și mai ales de ce  (blogurile) au mai multe vizualizări ca un blog care vorbește despre lucruri mai aproape de adevăr decât iubirea vieții unde o să îl întâlnești pe prințul de pe al său X6 cal alb . Acum nu zic că nu ar exista așa ceva ,doar că nu există ,și prostind lumea ,care este pr...

Îți Mulțumesc !

Imagine
Phil salvează ziua , iar . Mulțumesc mamă pentru tot ce m-ai învățat Îți mulțumesc tată pentru că mi-ai arătat Cum să fiu mai cumpătat ,mai ordonat Îți mulțumesc mamă pentru că mă certai când am greșit Pentru că la un momentat dat tot am reușit Vă mulțumesc parinți pentru  că ați fost lângă mine Atât la greu cât și la bine . Pentru că m-ați invățat cum să mă comport Deși nu am fost to timpul de acord Să fac diferența dintre bine și rău  Să ascult de cuvântul tău Vă mulțumesc pentru că am terminat acel liceu Știm toți că este greu , mai mereu Mulțumesc mamă pentru că mi-ai dat  speranță ,să stau cu capul sus Că în viață nu este tot timpul  doar rău Și că am ascultat cuvântul tău  Sunt leneș ,delăsător ,și încăpățânat Dar nu înseamnă că m-am lăsat Și tot ce mi-ați zis am învățat  Că o să mă lovesc de neașteptat Știu că nu totul este corect Și poate sunt mai direct Dar aș vrea să vă mulțumesc Pentru că prin voi sper să reușesc Să fac ce...

Jurnalismul online în România

Imagine
Bună  Aceasta va fi cred că singura postare din viitorul apropriat ,din cauza motivelor edicaționale ,dar cum reușesc să am puțin timp liber am să scriu și despre asta deoarece am văzut multe site-uri foarte cunoscute ,și majoritatea sunt pagini de internet a știrilor de pe diverse canale . Nu cred că este nevoie să dau numele deoarece cred că este destul de evident despre ce fel de publicații vorbesc ,acele mai mult sau mai puțin credibile din punct de vedere jurnalistic , și este destul de trist deoarece am căutat de câteva ori despre o știre și tot ce puteam vedea au fost titluri de genul ”Uite ce a fost ÎN STARE SĂ FACĂ” sau ”CUM A FĂCUT ASTA !? UITE POZA CARE A ȘOCAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ” și apoi să vezi că nu este nimic atât de șocat sau de interesant . Și eu pot să facă destul de bine o postare de acest gen și am să vă arăt cum se face : 1 Titlul foarte entuziastic și scris obligatoriu cu caps lock care să îți cerșească atenția și să dai pe pagina aceia (mediocră ,dacă...

Cum să ai un blog de succes

Imagine
Aceasta va fi cam ultima mea postare pe această lună până mă stabilesc cu faculatea  și bla bla bla ,așa că să o fac memorabilă ,vreau să zic într-un mod profesional și foarte artistic normal În primul rând ar trebui ca blogul tău să fie ca și un ziar de scandal doar că mai prost redactat (ceea ce mi se pare imposibil) În al doilea rând ar trebui să se lege doar de subiectele cele mai imporante pentru românul clasic, adică vedetel,fotbal,monden,păcănele,zodiac, ăăă zacusca de toamnă (ciuperci sau fasole ? Votați acum ) In al treilea rând postările trebuie să fie de mărimea IQ-ului unui manelist (în medie de 43 de caractere) Dacă titlul are vreo legătură cu postarea inseamnă că nu e bine ,chiar deloc ,titlul trebuie să fie gen ”Ghici ce vedetă a fost aproape de moarte ? DĂ CLICK AICI SĂ VEZI IMAGINILE CARE AU ȘOCAT INTERNETUL”  Iar postarea să fie despre o vedetă Nume Prenume ,care s-a impiedicat și și-a julit genunchii *emoticon tirst ,emoticon care plânge* I...

50 Postari + BONUS

Buna Seara , Azi ( de fapt acum ceva timp) am realizat ca am facut in jur de 49 de de postari si ca aceasta va fi a 50-a .Ce inseaman asta ? Ca am scris pe acest blog de ceva vreme si ca am realizat peste 3,000 de vizualizari + ca am cat de cat succes la unele subiecte de ''maxim interee national''  precum numeroasele mele postari despre muzica,facebook ,caini, idioti,bolovani si tot felul de chestii. Eu am un blog cat de cat diversificat scriu despre multe lucruri care ma intereseaza mai mult sau mai putin de caini,muzica,muzica,iar muzica facebook si unele chestii din viata mea ,total neimportante dar tot o fac ,nu stiu din ce motiv. Si acum ca am trecut de ascest ''milstone'' vreau sa-mi zic ca multumesc cititorilor mei . Pentru ca mi-ati suportat tampeniile, greselile gramticale si toate prostiile care le-am scris si ca sper sa fac cat mai multe chestii de genul acesta (Si aici nu ma refer la greseli ce la postari si la tot felul de proecte) ...

Idioti si Dubstep

Imagine
Hello . Aceasta postare va fi despre idioti ,dubstep si alte chestii care le am de zis adunate intr-o povestioara fara sens. Sa incep cu dubstepul .   Dubstep este un gen de muzica dance electronica, care isi are originea în sudul Londrei, Anglia. Sunetul său general a fost descris ca fiind "strâns legat de productii rulate cu linii de bas copleșitoare și probe reverberant tambur, trimming și, ocazional, voce".  Cele mai vechi expresii dubstep datează din 1998 și au fost mai restranse, experimentale, remixuri instrumentale ale pieselor 2-step garage, in încercarea de a încorpora elemente funky de breakbeat, sau elemente dark drum sau bass in 2 pasi, ca variante B ale versiunii originale. Dubstepul este (a fost ceva underground) pana in anul 2008 cand a devenit comercial din cauza unora ca si Skrillex,Steve Akoi,MRK1 si altii . Bun ,poate sunt eu mai greu de cap sau ceva doar ca eu nu inteleg ,dar dupa mine dubstepul suna ca si o imprimanta ucide un fax in timp c...

15 Chestii .....despre mine.

Bun   am sa incept un alt subiect numit ''15 chestii despre..'' si am sa abordez in fiecare saptamana un alt subiect. Si cum  ar fi inceputul am zis sa scriu 15 lucruri despre mine (aproape) , si toate sunt intamplatoare si mi-au venit in minte acum . #1. Numele meu complet este (ca in buletin) Toma Alexandru Radu. #2 Nu a fost o zi in ultimi 5 ani sa nu ascult muzica. #3 Imi place Anglia si as merge acolo sa locuiesc. #4 Nu stiu sa inot. #5 Nu beau / nu fumez. #6Mi-am rupt ambele maini in doua intamplari stupide #7 Cred ca fiecare poate face ,ceea ce vrea cat timp nu ma deranjeaza pe mine. #8 Il consider pe Justin Timberlake genial #9 One Direction au 12 litere la fel ca si ''gaaaaaayyyyy'' coincindenta ? Nu cred . #10 Mi-am facut acest blog doar dintr-o dorinta de a-mi exprima poarea si poate gasesc pe altii    care    gandesc ca si mine . #11 Am fost deprimat cand Adam Gontier a plecat de la Three Days Grace. #12 Sunt Pseudo-Ateist ...

Noutati si nu prea .

Buna , Aceasta postare va fi mai personala decat restul publicate anterior dar voi mai avea si de acestea . Deaorece e ora 10 si aproape11 pm m-am gandit ca am sa scriu ceva rapid si lipsit de sens ca de obicei. Aveam de gand sa scriu mai devreme dar am fost ocupat ca azi am venit acasa de la o ruda ,orcum despre ce as putea vorbi in aceasta seara oh da ,afara e frig chiar acum nu am ce face . Ca tot bolovanu stau pe fakebook si vad tot felul de pagini de la unele mai de Doamne ajuta ca si ''Omu Subtare'' ,''9GAG'' ,''8Shit'' ,etc . Si am ajuns la o revelatie , adica omenirea s-a prostit , adica stiam asta deja dar nici paginile nu sunt cum erau , lumea s-a tampit de tot posteaza poze cu capite de fan , plin de ''bolovance'' semi dezbracate care fac totul pentru un amarat de like , (jalnic) ,langa TV din sufragerie sa vada toata lumea ce LCD ai tu ,sau in fata ''Buemveului'' tau . Si aici ma intreb c...

Facebook - acel loc plin de fericire si prostie .

Oh facebook sau fakebook cum ii spun eu (o sa aflati si de ce ) ,acel loc unde multa lume sta si isi pierde timpul (da eu sunt unul dintre ei ,din pacate sunt dependent de net ,dar am sa zic asta in alta postare ) si acolo unde vad cea ce fac parinti,prietenii si ''prietenii'' ,care ce muzica posteaza ,care ce poza in costum de baie sau pe o capita de fan isi face (am pierdut eu un trend si nu stiu ?) . Care isi posteaza contul de ask.fm ca sa vada toata lumea cea ce are de zis pe la o intrebare anume (si eu am ask.fm dar nu am dat share niciodata la cont pe facebook.) sau unele statusuri atat de sirpopoase si pline de inteligenta ,care este clar ca nu a scris-o aceea persoana de pe facebook deoarece era prea ocupata sa-si faca poza in capita de fan. Bun sa reveim la ce am zis in prima propozitie de ce ii zic fakebook , din cauza unor tineri si tinere (si nu doar tineri) care nu stiu parca se chinuie prea mult sa para interesanti si ''cool'' . Nu sti...