Postări

Se afișează postări cu eticheta cocalari

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Imagine
Zilele trecute, am avut de mers puțin cu trenul câțiva kilometri, și fiindcă nu am mers foarte mult cu trenul, mai ales de capul meu nu știam la ce să mă aștept. Fiind paranoic și speriat de cum vor decurge lucrurile îmi iau apă din gară, și mă duc pe drum la Mc Donalds să mă piș într-un loc decent,  la ora 20:38 am urcat în tren, și mă îndrept spre București care cică ar fi trebuit să ajungă la ora 9:40. Mă uit să văd unde am loc și mă așez eu, am stat singur până la Cluj, până când am avut parte de un coleg , ca apoi altul.  Când știi că ai de  împărțit un spațiu de 2x1 m2 cu de la 1 până la 6 oameni, ai face bine să nu te comporți de parcă mă-ta ar fi șefă la CFR și ai arăta puțin respect celorlalți. Dar nu a fost cazul, pentru că oamenii s-au întins bine mersi, ca eu să nu pot sta tare bine până a doua zi la ora 10 și jumătate. Peste două zile, eu  și Gara de Nord, aveam tren la ora 10, era ora 9:25 mă duc pe peron, să întreb pe un angajat dacă acela este trenul...