Outrospectie

Toți suntem făcuți din praf de stele Doar ca noi doi, suntem cenușa, Cenușa ce a rămas pe dinafară, cea amară Nu mai vreau să-mi pierd timpul Cu mine, cu tine, cu mine Nu vreau să-mi pierd gândurile Să-mi ascund visele Să-mi arunc visele Nu mai vreau să sper Să-mi îngrădesc sentimentele Fiindcă oricum mă doare Poate e temporar sau e etern Fiindcă m-am pierdut deja Pentru nimic

Mă uit în gol,  Sus pe hol  La pereții  Albi ca nămeții  Ce-mi îngrădesc privirea  Ce-mi împotmolesc gândirea  Asta era în fiecare noapte Parcă aud de afara șoapte  Parca aud strigăte și suspine  Voci adânci, străine  Vântul in geam mai bate  Zorii zilei sa se arate  Dar nicio urma de lumină  Parcă noaptea mă elimină 

As pleca,  Jur ca as pleca  Mi-aș lua ghiozdanul și as pleca  Unde vad cu ochii,  In primul tren  In el as urca Cu teneșii de praf  Cu gatul însetat  As pleca, departe de tot Dar nu știu să înot  De atâtea mi-e frica  Cum soarele se ridica  Și noaptea peste tot se lasa Așa cădem în plasă 

Haide, Răducu e timpul să-ți strangi jucările. Dar de data asta nu te mai întorci la ele. A apus vremea lor, suntem băieți mari acuma. E timpul să ne luăm pantalonii de băieți mari, să ne legăm singuri șireturile, că nu mai suntem la grădiniță să ni le lege alți.  Este timpul să-ți iei viața din plin, chiar dacă nu crezi ca ești pregătit. Alții la vârsta ta erau deja departe, iar tu abia te dai jos din pat. Suntem mari acuma, nu mai putem sta după mama la orice problema. Când o sa cazi, va trebui să-ți astupi rănile și să-ți ascunzi lacrimile, pentru că, copiii mari nu plâng. Ei își ascund sentimentele pana când realizează ca nu mai se pot găsi, dar  atunci este prea târziu pentru mine, tu și eu.  Este timpul să uiți cărarea ce o urăști atât de mult, dar o accepți fiindcă este singura pe care o știi. Nu te mai ascunde și ridică-te din genunchi, curăță sângele uscat înlocuit de cel noi. Șterge-ți lacrimile și hai.  Este timpul să-ți strângi jucări...

Consider ca plictiseala și rutina,  Sunt mai fatale decât electricitatea și piscina  Decât leul și mașina, sau hoțul și vecina  Pentru că te prind,  te încolțesc Te aștept, te ademenesc Mai tare decât soarele în iulie  Mai rapid decât o vijelie   Fiindcă irosesc atâtea zile   Cum ard în soba din cărți, file   Simt cum îmi pierd încet viața   Cum soarele îmi arde fața  Norii trec prin ochii mei   Împrimand imaginea spaimei   Adunând zile goale, fără gust   Ca și lipsa apei, la arbust   Mă întreb cum sa o dreg de aceasta dată   Că poate este ultima șansă acordată 

Ia-mă de mână și fugi  Noaptea, la răscruci  La strălucirea stelelor  și eliberarea minților  Către malul înorat  Sub cerul înstelat  Scăpând de furtuna Ce mintea o-aduna Pe culmi bătătorite  De apus mânjite  Pe căi umblate Colibe, nu palate  Atunci când cerul răsare De la ultima strigare  Lângă marea ce se varsă  Departe, departe de acasă 

De ce, odată ce faci o prostie,  Toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată  Sunt ignorate, ca și cum nu ar fi existat  Ca și cum toată viața ți-ai fi ratat  Și toți te arată cu degetul  Împrimand regretul Știu ca ce am făcut nu a fost drept  Ca nu mă face mai deștept  Dar nimic din ce zic nu e corect?  Toate astea mă fac defect?  Știu că sunteți dezamăgiti La fel sunt și eu, mereu Nu era deloc momentul  Simt ca am ratat prezentul  Că tot ce fac e inutil  Ca poate nu-s abil  Dar merit toată ura?  Ce-mi închide mintea și gura 

Tu vrei să fii lângă mine, Crezând că ce faci este bine Între timp, nu ai grijă de tine Luna și soarele niciodată nu o să se îmbine  La fel cum cerul, la om nu o să se închine Două vieții au devenit străine Turnul nu a început să se închine Toate astea au făcut să se dezbine Sentimentele, ascunse adânc, niște rubine Au zburat, ca gloanțele din carabine Strivite, ca și albina la afine  Nu ai făcut nimic, nici măcar pentru tine Nu ai dat vreun ban pe mine Egoismul imens,tot ce a rămas din tine

Urăsc când spun ceva  Iar cuvântul ajunge undeva Pleacă de la mine, Și nu mai ajunge la tine Sau dacă o face E pătat, impur Ca și un fluture Cu o aripă ruptă Care a văzut prea multe Dar încă încearcă să zboare Când de fapt, încet, el moare Dar încă se zbate Încă luptă, cu fapte Chiar dacă știe ce-l așteaptă Fiindcă viața e nedreaptă

Stăteam singur într-o cameră de hotel Din păcate, nu mai vedeam în pastel Doar nori gri asupra minții mele De atunci s-au ascuns și stelele Mi-ai promis cerul și luna, S-a ales praful de ele Pentru tine a fost totuna Cum se izbesc valurile de mare Cum au zburat păsările călătoare Culorile nu ni s-au mai asortat Doar de cuvinte ne-am izbit La fel ca un zid proaspăt zugrăvit Într-un final totul s-a isprăvit Nici în zare, nu-ți vedeam decât apusul Într-un final, mi-ai devenit opusul

Ochii reflectă tot ceea ce percepem Deși, câteodată ne face incapabili să pricepem Ce se întâmplă în jurul nostru La fel ca oricare astru Fiind mai greu de observat Crezând că este neimportant, de aruncat Văzut din altă perspectivă, Sunt o altă trăsătură, distinctivă Ce pot mișca o altă simțire afectivă

O luăm de la capăt, Cuburi colorate cu cuburi colorate Oricât de multă durere ar fi în spate O bucată roșie, una galbenă, una verde Chiar dacă una două, se mai pierde Am încercat să construim ceva rapid Nu e joacă de copii, ceva stupid E nevoie mai multă muncă Ceva încât să facă să ajungă Ceva ce să ține Încât să nu dezbine Niște cuburi colorate Și două suflete explorate

Să mă sting fumegând încet, Ca un muc de țigară Când o să mă dați toți afară Ca și cum aș avea un defect. Să-mi fac bagajele să fug la gară, Până se face iară vară, Și voi fugi din nou la mal. Să văd cum dorul se afundă în val, Și visele adânc în nisip.

Vreau să te duc pe coridoare prost luminate Cu mucegai, amintiri  și lacrimi pătate Secrete, idei și sentimente demult uitate Lângă geamuri înverzite și crăpate Unde lumina de altă dată nu mai bate Doar puțină viață înăuntru mai zbate Cu lacăt închis, un cufăr stă în spate Plin de amintiri idei și gândurile toate Să o deschidă cineva, oare mai poate? Sau este totul doar o absurditate?

Știi acel moment când ar trebui să dormi, pentru că este ora 2 dar tu pierzi vremea? Aseară în loc să fiu pe tărâmul viselor cu acadele, manele și belele, eu am ales să stau pe instagram. Și de ce urmăresc contul cuiva de instagram, când pot să-l urmăresc pe al meu? Narcisistic level 999. M-am uitat la secțiunea de ”tag” să-mi amintesc de pozele unde am fost etichetat de altcineva și cum probabil nici nu mai vorbim în acest moment. Văd o poză unde descrierea era ”Since 2012” ,iar asta m-a întristat puțin, fiindcă ajungi să realizezi cât de mult se pot schimba oamenii, ori așteptările mele de la ei într-un anumit timp dat. Și rămâi cu amintirea și regretul faptului că niciodată nu va fi la fel. Iar asta dacă mă gândesc acuma, este un lucru bun. Pentru că nu aș vrea să mă mai asociez cu multă lume care chiar dacă mi-au fost apropiați la un moment dat, ceva s-a întâmplat și s-a produs o ruptură, oricât de mare sau mică ar fi e acolo, ori cât de mult încercat să trecem peste ea, va...

75 Vin acasă, strada înghețată Poarta închisă, nicio lumină-n stradă Aleea înzăpezită, niciun picior în ogradă Pun mâna pe clanță, e rece ca gheața Mă dor ochii, totul e ca și ceața Pășesc ușor în curte,  nu vine nimeni să mă salute Nu este cine să mă asculte Probabil cer cam multe De când te-ai dus Soarele a tot apus Și nu a mai răsărit Îmi caut încetul sfârșit Trebuie să fac ceva, Să pot să plec altundeva Nu are rost a mea ședere, La revedere

Câteodată este greu să spui ce gândești, pentru că nu toată lumea te poate înțelege și să dai de cineva care este capabil să facă acest lucru este puțin cam greu, dacă nu imposibil, și când dai, ține-te bine de acel om, că poate alege să plece. Dacă ai ști de câte ori m-ai enervat, și supărat. Cred că știi că ți le-am zis de mai multe ori decât era nevoie. Dar la nevoie, ai fost aici, cum am fost și eu, la masa de lângă scări sau cea de lângă geam, eu cu ceaiul meu negru tu cu berea ta. Era deja un ritual, cu care eram obișnuit deja, și totodată nu l-aș fi schimbat niciodată. De obicei discuțiile noastre nu începeau cu clișeicul ce faci, ci cu explicarea problemelor, pentru că exista una, tot timpul exista una. Ori a mea, ori a ta, și asta avea părțile bune, să ai o conversație fluidă despre cât de mizerabil te simți dintr-un anumit motiv și cum încercam să ne sfătuim cum să facem situația mai puțin nefavorabilă. Dar noi, fiind noi, nu am reușit asta, probabil de aia am reușit să ne în...

Tristitia Aș vrea să ajung și eu cândva la  stele  Pe lângă griji, frici și gândurile mele Când totul în jurul tău este pe dos Departe de tot ce se întâmplă aici jos De tot ce este, va fi sau a fost  Câteodată parcă nu mai are nimic rost Mă învârt în aceleași cercuri, ca un prost Aceiași oameni, aceleași locuri, lucruri Dar simt cum încet, încet se stinge focul Nu mai vreau înapoi, în același locuri Totul a dispărut, la fel ca jocul S-a terminat la fel cum a început Prea devreme, s-a pierdut.

M-am săturat să tot alerg Să nu știu în ce direcție mă îndrept Când în jurul meu toți ceilalți merg Mi se pare mie sau e cam nedrept? ”Totul se întâmplă cu un motiv” Dar este penibil, doar o scuză patetică,  Ca și când dai bomboane unui copil hiperactiv Sau când fata îți face operație estetică Totul a ajuns atât de superficial Mâncarea, viața totul artificial? Orice ar face oricum nimic nu mai contează Totul în jurul nostru ne bombardează Cu tot felul de mesaje false O adunătură de minciuni frumos culese Nu sunt de parte stângă, nici de ce dreaptă Stau în mijloc și încerc să mă întreb Dacă avem nevoie de o treaptă, pentru a urca niște scări  Pentru a doborî  niște ziduri  Pentru a simți amarul Că nu mai știu care este adevărul

De ce te chinui, de ce mai speri? Cât de mult tot să mai ceri? Câte nopți să tot mai plângi? Sufletul tot să-l mai frângi? Lacrimi să tot curgă, mintea să tot fugă Câte-o lacrimă, câte-o rugă Ce rost mai are? Când, draga mea, Lumea asta , este mare Când ai putea face atât de multe Toată lumea să te-asculte Tu rămâi aici, așteptând Plângând, rugând, sperând Ceva ce, poate, nu se va întâmpla Doar la viață a contempla Pentru că nimic nu mai este ce a fost Dar totul este, și va fi  fără rost