Postări

Se afișează postări cu eticheta instagram

Musical.ly? De ce?

Imagine
Aseară am primit pe telefon niște notificări în care îmi preciza Google, să-mi updatez aplicațiile, dar eu cum nu ascult pe nimeni, nu am făcut asta,pentru că urăsc să-mi zică lumea ce să fac. Dar am intrat totuși acolo (dintr-un oarecare motiv, greu de înțeles) Totul bine și frumos până când am dat la aplicațiile de top, adică ce descarcă omul, ce are tăt românul în telefon, și după clasicul facebook, viber, pro tv, și ”slots 7777 REAL WIN 100%”, am găsit o aplicație, pe care doream să o uit atât de mult. Acea aplicație se numește musical.ly, sau musically , nu sunt sigur cum se intitulează și sincer nici nu mă interesează, dar pentru că am de gând să scriu despre asta, e clar că mă interesează într-o oarecare măsură, pentru a genera profit pe blogul meu, care nu-mi aduce vreun ban, doar gloria eternă, pe care nu poți pune vreun preț. Nu am să o instalez, pentru că nu vreau traume irecuperabile asupra creierului meu,că are și așa destule probleme fără să fiu nevoie să descarc...

Mi-ai dat unfollow si plang ! (Poem)

Imagine
Mi-ai dat unfollow si plang Stau si ma intreb, aici Ca un natang, Pozele mele nu-ti plac? Ce ar trebui acum sa  fac? Mi-ai dat unfollow, si plang Tu toate le-ai lasat, nici macar nu te complici Nu-ti mai pasa de pozele mele cu pisici Lasi totul in urma, tot ce a fost uitand? Mi-ai dat unfollow si plang Stau si ma intreb, aici Ca un natang, Pozele mele nu-ti plac? Ce ar trebui acum sa  fac? Eu acum ce ar trebui sa fac? Sa-ti dau like la o poza, sau sa tac? Nu am ce sa fac, alte tale selfie-uri nu-mi plac Nu-ti comentez la pozele cu caini Mi-ai dat unfollow si plang Stau si ma intreb, aici Ca un natang, Pozele mele nu-ti plac? Ce ar trebui acum sa  fac? Bazat pe o poveste reala, o adevarata drama, prin care a trebuit sa trec recent 1 follow = 1 rugaciune

Instagram.

Imagine
Instagram este un serviciu de distribuit poze si videoclipuri mai nou ( ca sa-i faca concurenta lu Vine ,care este detinut de Twitter) ,pe retelele sociale precum facebook ,(care detine instagram) ,tumblr,twitter si flikr. Instagram a fost creat de Kevin Synstorm si Mike Kriger si a fost lansat in 2010 . Are peste 100 de milioane de utilizatori este disponibil pe IOS prin App Store  si pe Android  pe Android Market (Market Place) . Face poze in format ''patrat'' nu 16:9 ca un telefon normal . Eu am avut instagram timp de 3 ore sau ceva am facut o poza ,iar nu pot sa zic ca este cel mai bun la editat poze ,Cymera este peste instagram si este gratuit in Market Place si il recomand mai mult ca instagram. Acum destul cu informatiile sa spune ceea ce imi place si ceea ce nu-mi place cu Instagram. Nu am nimic cu conceptul in sine de distribuit / editat poze ,doar ca uni cam exagereaza cu fitlrele aplicate incat nu mai iti dai seama ce ar putea fi . Cum sa-ti fac...