Outrospectie

Nu vreau o casă mare ca în state Vreau câteva camere, pe la sate În apa mării scăldate Cu ferestre mari luminate Alături de scaune de timp măcinate Dar totodată atât de însemnate Cu atâtea picturi desenate Ca niște zâmbete rușinate Camerele anterior menționate De timp și dor pătate Pe străzi de lume uitate Sper că de tine aflate

Să mă sting fumegând încet, Ca un muc de țigară Când o să mă dați toți afară Ca și cum aș avea un defect. Să-mi fac bagajele să fug la gară, Până se face iară vară, Și voi fugi din nou la mal. Să văd cum dorul se afundă în val, Și visele adânc în nisip.

Vreau să te duc pe coridoare prost luminate Cu mucegai, amintiri  și lacrimi pătate Secrete, idei și sentimente demult uitate Lângă geamuri înverzite și crăpate Unde lumina de altă dată nu mai bate Doar puțină viață înăuntru mai zbate Cu lacăt închis, un cufăr stă în spate Plin de amintiri idei și gândurile toate Să o deschidă cineva, oare mai poate? Sau este totul doar o absurditate?

Știi acel moment când ar trebui să dormi, pentru că este ora 2 dar tu pierzi vremea? Aseară în loc să fiu pe tărâmul viselor cu acadele, manele și belele, eu am ales să stau pe instagram. Și de ce urmăresc contul cuiva de instagram, când pot să-l urmăresc pe al meu? Narcisistic level 999. M-am uitat la secțiunea de ”tag” să-mi amintesc de pozele unde am fost etichetat de altcineva și cum probabil nici nu mai vorbim în acest moment. Văd o poză unde descrierea era ”Since 2012” ,iar asta m-a întristat puțin, fiindcă ajungi să realizezi cât de mult se pot schimba oamenii, ori așteptările mele de la ei într-un anumit timp dat. Și rămâi cu amintirea și regretul faptului că niciodată nu va fi la fel. Iar asta dacă mă gândesc acuma, este un lucru bun. Pentru că nu aș vrea să mă mai asociez cu multă lume care chiar dacă mi-au fost apropiați la un moment dat, ceva s-a întâmplat și s-a produs o ruptură, oricât de mare sau mică ar fi e acolo, ori cât de mult încercat să trecem peste ea, va...

75 Vin acasă, strada înghețată Poarta închisă, nicio lumină-n stradă Aleea înzăpezită, niciun picior în ogradă Pun mâna pe clanță, e rece ca gheața Mă dor ochii, totul e ca și ceața Pășesc ușor în curte,  nu vine nimeni să mă salute Nu este cine să mă asculte Probabil cer cam multe De când te-ai dus Soarele a tot apus Și nu a mai răsărit Îmi caut încetul sfârșit Trebuie să fac ceva, Să pot să plec altundeva Nu are rost a mea ședere, La revedere

Sunt destul de sigur că am întârziat puțin cu recenzia acestui film, dar nicio problemă deoarece se zice că pentru lucrurile bune trebuie să aștepți. Iar pentru filmul ăsta, cred că ar fi avut nevoie de mai mult timp la dispoziție pentru a fi mai bine finisat și prelucrat încât să nu fie dezamăgirea ce a fost. Am câteva probleme cu filmul ăsta, de la început. De la cele 15 secunde unde se aude vag pe fundal ”The house of the rising sun”, până la proasta evoluție a personajelor ori mai degrabă este inexistentă. Fiind prezentate vag poveștile lui Deadshot și Harley Quinn. În primul rând nu cred că Batman ar fi fost în stare să-l aresteze pe Deadshot în fața ficei sale, într-un mod atât de forțat pentru a face povestea mai dramatică, însă a făcut-o mai puțin credibilă decât ar fi fost posibilă . În al doilea rând, nu-s eu mare fan DC sau Marvel, personal nu-mi pasă de niciuna, dar din puțina mea cercetare pe care am făcut-o, am găsit faptul că Joker nu o trata pe Harley ca și p...

Eu nu visez Dar în fiecare noapte alt coșmar Mă trezesc și n-am habar De ce s-a întâmplat de această dată Din totdeauna am urât locul ăsta Deși trebuia să-l fi iubit Poate că așa mi-a fost menit Nu aș putea să te fi iubit De cât timp îmi doresc de tine să scap Dar tot nu reușesc să-i dau de cap Abia aștept momentul când o să plec  Probabil nu o să mă mai întorc Dar oare o să-ți duc lipsa? Sau doar o să fii o amintire, un dor?