Outrospectie

Dacă ți-aș da luna de pe cer, ce ai face cu ea? Mi-a spus odată ea, cu zâmbetul de acadea  Aș vrea să ne așezăm în jurul său, i-am zis ușor Cu picoarele pe afară, să atârne ca un mărțișor Să fie suflate-n vânt, răzuind ușor suprafața lunii  Ca și brânza în tigaie, foamea mare a națiunii Să facă umbră în ogradă, la vecini și pe stradă Să se holbeze lumea întreagă, să zică că e paradă Apoi să fugim de-a lungul și de-a latul Până vine răcoarea și trebuie să facem saltu Coborâm ușor, pas cu pas, treaptă cu treaptă Sărim din baltă în baltă, pe aleea cea dreaptă Spre ocol ținuți de mână,  așteptând cealaltă săptămână

Toți suntem făcuți din praf de stele Doar ca noi doi, suntem cenușa, Cenușa ce a rămas pe dinafară, cea amară Nu mai vreau să-mi pierd timpul Cu mine, cu tine, cu mine Nu vreau să-mi pierd gândurile Să-mi ascund visele Să-mi arunc visele Nu mai vreau să sper Să-mi îngrădesc sentimentele Fiindcă oricum mă doare Poate e temporar sau e etern Fiindcă m-am pierdut deja Pentru nimic

O să încep această postare prin a spune faptul că eu, Alexandru Radu Toma, sunt un ipocrit. De ce? O sa vezi imediat.  Știi când folosești un cuvânt prea des și își pierde din semnificație? Fix asta am făcut și eu cu acest cuvânt. Fiindcă eu, obișnuiam să judec persoanele după aparențe, după ceva ce nu ar fi trebuit. După haine, încălțăminte sau cu ce se înfățișează.   Am scris de curând un articol, pe blogu meu de modă( fiindcă se pare ca sunt interesat și de asta, momentan), unde spuneam că renunț la Vans fiindcă are toată lumea.  Asta a fost prima mea greșeală, fiindcă nu trebuia să mă fi legat de asta, fiecare este liber să-și cumpere ce își dorește. Nu ar trebui să mă intereseze cine ce are doar pentru că îmi place mie nu însemână ca nu ar avea voie. Nu am eu monopol asupra unei companii sau alta. Fiecare este liber se îmbrace cum dorește și de unde vrea. Nu ar trebui să mă iau de cineva, doar pentru ca preferințele sale sunt asemănătoare cu a mai m...

Toți îți spun să fii tare Ca asta faci, când ești mare Dar eu mă simt mic Firav, plăpând, pitic Nu știu nimic din ce vreau Unde sa plec, unde sa stau Sa fug, sa mă târăsc, să sar Sa mă opresc din plâns, măcar Poate sunt prea imatur Dar nu știu cui să mă alătur Dacă încep și de asta sa ma satur Pana încet încep sa ma înlătur

Haide, Răducu e timpul să-ți strangi jucările. Dar de data asta nu te mai întorci la ele. A apus vremea lor, suntem băieți mari acuma. E timpul să ne luăm pantalonii de băieți mari, să ne legăm singuri șireturile, că nu mai suntem la grădiniță să ni le lege alți.  Este timpul să-ți iei viața din plin, chiar dacă nu crezi ca ești pregătit. Alții la vârsta ta erau deja departe, iar tu abia te dai jos din pat. Suntem mari acuma, nu mai putem sta după mama la orice problema. Când o sa cazi, va trebui să-ți astupi rănile și să-ți ascunzi lacrimile, pentru că, copiii mari nu plâng. Ei își ascund sentimentele pana când realizează ca nu mai se pot găsi, dar  atunci este prea târziu pentru mine, tu și eu.  Este timpul să uiți cărarea ce o urăști atât de mult, dar o accepți fiindcă este singura pe care o știi. Nu te mai ascunde și ridică-te din genunchi, curăță sângele uscat înlocuit de cel noi. Șterge-ți lacrimile și hai.  Este timpul să-ți strângi jucări...

De ce, odată ce faci o prostie,  Toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată  Sunt ignorate, ca și cum nu ar fi existat  Ca și cum toată viața ți-ai fi ratat  Și toți te arată cu degetul  Împrimand regretul Știu ca ce am făcut nu a fost drept  Ca nu mă face mai deștept  Dar nimic din ce zic nu e corect?  Toate astea mă fac defect?  Știu că sunteți dezamăgiti La fel sunt și eu, mereu Nu era deloc momentul  Simt ca am ratat prezentul  Că tot ce fac e inutil  Ca poate nu-s abil  Dar merit toată ura?  Ce-mi închide mintea și gura 

Tu vrei să fii lângă mine, Crezând că ce faci este bine Între timp, nu ai grijă de tine Luna și soarele niciodată nu o să se îmbine  La fel cum cerul, la om nu o să se închine Două vieții au devenit străine Turnul nu a început să se închine Toate astea au făcut să se dezbine Sentimentele, ascunse adânc, niște rubine Au zburat, ca gloanțele din carabine Strivite, ca și albina la afine  Nu ai făcut nimic, nici măcar pentru tine Nu ai dat vreun ban pe mine Egoismul imens,tot ce a rămas din tine

Urăsc când spun ceva  Iar cuvântul ajunge undeva Pleacă de la mine, Și nu mai ajunge la tine Sau dacă o face E pătat, impur Ca și un fluture Cu o aripă ruptă Care a văzut prea multe Dar încă încearcă să zboare Când de fapt, încet, el moare Dar încă se zbate Încă luptă, cu fapte Chiar dacă știe ce-l așteaptă Fiindcă viața e nedreaptă

Stăteam singur într-o cameră de hotel Din păcate, nu mai vedeam în pastel Doar nori gri asupra minții mele De atunci s-au ascuns și stelele Mi-ai promis cerul și luna, S-a ales praful de ele Pentru tine a fost totuna Cum se izbesc valurile de mare Cum au zburat păsările călătoare Culorile nu ni s-au mai asortat Doar de cuvinte ne-am izbit La fel ca un zid proaspăt zugrăvit Într-un final totul s-a isprăvit Nici în zare, nu-ți vedeam decât apusul Într-un final, mi-ai devenit opusul

Ochii reflectă tot ceea ce percepem Deși, câteodată ne face incapabili să pricepem Ce se întâmplă în jurul nostru La fel ca oricare astru Fiind mai greu de observat Crezând că este neimportant, de aruncat Văzut din altă perspectivă, Sunt o altă trăsătură, distinctivă Ce pot mișca o altă simțire afectivă

Să mă sting fumegând încet, Ca un muc de țigară Când o să mă dați toți afară Ca și cum aș avea un defect. Să-mi fac bagajele să fug la gară, Până se face iară vară, Și voi fugi din nou la mal. Să văd cum dorul se afundă în val, Și visele adânc în nisip.

Vreau să te duc pe coridoare prost luminate Cu mucegai, amintiri  și lacrimi pătate Secrete, idei și sentimente demult uitate Lângă geamuri înverzite și crăpate Unde lumina de altă dată nu mai bate Doar puțină viață înăuntru mai zbate Cu lacăt închis, un cufăr stă în spate Plin de amintiri idei și gândurile toate Să o deschidă cineva, oare mai poate? Sau este totul doar o absurditate?

Știi acel moment când ar trebui să dormi, pentru că este ora 2 dar tu pierzi vremea? Aseară în loc să fiu pe tărâmul viselor cu acadele, manele și belele, eu am ales să stau pe instagram. Și de ce urmăresc contul cuiva de instagram, când pot să-l urmăresc pe al meu? Narcisistic level 999. M-am uitat la secțiunea de ”tag” să-mi amintesc de pozele unde am fost etichetat de altcineva și cum probabil nici nu mai vorbim în acest moment. Văd o poză unde descrierea era ”Since 2012” ,iar asta m-a întristat puțin, fiindcă ajungi să realizezi cât de mult se pot schimba oamenii, ori așteptările mele de la ei într-un anumit timp dat. Și rămâi cu amintirea și regretul faptului că niciodată nu va fi la fel. Iar asta dacă mă gândesc acuma, este un lucru bun. Pentru că nu aș vrea să mă mai asociez cu multă lume care chiar dacă mi-au fost apropiați la un moment dat, ceva s-a întâmplat și s-a produs o ruptură, oricât de mare sau mică ar fi e acolo, ori cât de mult încercat să trecem peste ea, va...

75 Vin acasă, strada înghețată Poarta închisă, nicio lumină-n stradă Aleea înzăpezită, niciun picior în ogradă Pun mâna pe clanță, e rece ca gheața Mă dor ochii, totul e ca și ceața Pășesc ușor în curte,  nu vine nimeni să mă salute Nu este cine să mă asculte Probabil cer cam multe De când te-ai dus Soarele a tot apus Și nu a mai răsărit Îmi caut încetul sfârșit Trebuie să fac ceva, Să pot să plec altundeva Nu are rost a mea ședere, La revedere

Decepție* Mulțumesc, că m-ai suportat Mulțumesc, că m-ai ascultat Mulțumesc, că m-ai așteptat Mulțumesc, că m-ai înțeles Știu că te-ai săturat să auzi aceleași lucruri neîncetat, Știu că ai obosit De tot ce eu am bolborosit, Știu că te-am dezamăgit de atâtea ori Dacă număr datele îmi dau fiori.  Îmi pare rău că așa s-a ajuns. Că nu pot să-ți dau un răspuns, Că tot ce fac nu e destul  Doar că, vezi tu, încerc să cred că nu-s ca restul Și poate că nu este destul, că nu am trecut testul Și știu că nu e deajuns  Și că adevărul ne-a străpuns Într-un final am primit acel răspuns Mulțumesc, că nu ai fost lângă mine Mulțumesc,că că ai făcut ce credeai că va fi mai bine Mulțumesc, că ai făcut totul pentru tine Mulțumesc, că nu ți-a păsat de mine DECÉPȚIE,   decepții,  substantiv feminin Înșelare a speranțelor cuiva, dezamăgire, deziluzie; amărăciune.

Câteodată este greu să spui ce gândești, pentru că nu toată lumea te poate înțelege și să dai de cineva care este capabil să facă acest lucru este puțin cam greu, dacă nu imposibil, și când dai, ține-te bine de acel om, că poate alege să plece. Dacă ai ști de câte ori m-ai enervat, și supărat. Cred că știi că ți le-am zis de mai multe ori decât era nevoie. Dar la nevoie, ai fost aici, cum am fost și eu, la masa de lângă scări sau cea de lângă geam, eu cu ceaiul meu negru tu cu berea ta. Era deja un ritual, cu care eram obișnuit deja, și totodată nu l-aș fi schimbat niciodată. De obicei discuțiile noastre nu începeau cu clișeicul ce faci, ci cu explicarea problemelor, pentru că exista una, tot timpul exista una. Ori a mea, ori a ta, și asta avea părțile bune, să ai o conversație fluidă despre cât de mizerabil te simți dintr-un anumit motiv și cum încercam să ne sfătuim cum să facem situația mai puțin nefavorabilă. Dar noi, fiind noi, nu am reușit asta, probabil de aia am reușit să ne în...

De mic mi-am dorit să călătoresc, dar nu am făcut asta. Poate pentrru că îmi era frică să merg singur, sau eram prea micuț sau alte motive. Încă mi-e frică de găini, dar câteodată fricile trebuie înfruntate. Pentru că dacă nu te schimbi, cum mai evoluezi? Cum mai te înbunătățești. Câteodată e bine să-ți iei lumea-n cap, să vezi lumea, să schimbi aerul. Nu neapărat pentru că ar fi mai bine în altă parte, ci pentru că vrei să vezi altceva, ceva nou. Ceva ce să te mulțumească într-un final, apusul în altă parte, gustul ceaiului într-un loc pe care nu l-ai mai văzut vreodată, dar totuși speri să-l mai vezi, în cazul în care te-a mulțumit. Poți să iei autobusul greșit, în direcția opusă, când ești sigur, și nu știi unde ai ajuns, sau să nu fii singur și să iei metro-ul greșit pentru că nu te grăbești undeva, de ce ai face asta? Nu ești acasă, nu ai nimic de făcut, du-te pe jos o oră într-un oraș necunoscut până ajungi într-un loc pe care-l cunoști. Întreabă oamenii dacă îți pot da indic...

Natura se schimbă de în fiecare sezon, și are părțile sale când este bine, și când nu, apogeul și decăderea, dar într-un final se tot schimbă, și niciodată nu va mai fi cum a fost. La fel și eu, și acest blog, adică când l-am început în august 2013, abia aveam împliniți 18 ani, iar acum, după aproape 3 ani, dacă știi matematică o să vezi că dă 21 de ani. Numele blogului a suferit niște schimbări, de la ”Chapter Four”, ”Blogul lu Alex”,la ”Avaritia” (simbolizând ”lăcomia” mea, pentru cunoaștere și exprimare ) . Deși postările nu au evoluat, pentru că abordez aceleași teme, în mare parte, ce se întâmplă în jurul nostru și ce impact au, într-o oarecare măsură, sau nu. Recent, am început să mă exprim mai personal prin acest blog, exprimând fricile și îngrijorările, și personalitatea mea prin natura viziunilor asupra lumii, cât și transformarea mea, cât și a blogului, de la toate postările superficiale, care mi-au adus trafic, să fiu sincer, dar nu mă mai satisfac la nivel spiritual. Pâ...

Poate că este vorba doar despre mine, dacă nu te regăsești în postarea aceasta deloc, chiar mă bucur pentru tine și te rog lasă-mă să te felicit și să-ți strâng mâna. Dar, nu cred că există așa ceva, așa că ia loc și taci (sau comentează, mie tot una), și ascultă, adică citește cea ce am de zis. Știi când ești mic, și le zic alor tăi că îți dorești de Crăciun *inserează ceva obiect ce își doresc toții plozii la 10 ani*, și ești entuziasmat multă vreme, până când ai tăi se sacrifică și îți iau jucăria aia? Și ție îți place mult, mult de tot, până peste vreo două zile și visezi deja la alta.  Da, toți am fost acolo. Chiar dacă mama și tăticuțul tău știau că ești doar un copil nerecunoscător și că așa o să faci, ei tot ți-au cumpărat jucăria, pentru că te iubesc și le pasă de fericire ta, chiar dacă este atât de temporară. Și așa mi-am dat seama, că din niște oameni mici, egoiști, enervanți și nerecunoscători, ajungem oameni mari, enervanți, foarte egoiști și mai ales nerecunos...

Este"okay"* să fii trist Okay*   : cel puțin în mintea mea, este un termen tare vag ,și care este utilizat mult prea des, și c â nd zici ceva prea des, începe să își piardă semnificația și sensul original. Acum ar trebui să revin la ideea care a pornit asta. Aseară eram pe facebook, si vorbeam cu o prietena despre viață și tâmpeniile mele existențialiste, p â nă când am realizat că omul ăsta mă  î nțelege c â nd pot să  î i zic stările mele și nu judeca sau reacționează ur â t. Nu zic că este bine și că trebuie să fie tot timpul așa, doar că o să iau chestia asta  î n mod general, c â nd cineva este asa, nu ar fi frumos să stai și sa vorbești cu omul ăla,dec â t sa zici "ai o problemă, fii și tu mai fericit" Scuză-mă, dar nu pot să fac să-mi golesc toată mintea și să nu-mi pese de nimic din ce se  î nt â mplă  î n jurul meu, înc â t să fiu și eu mai "fericit" . Poate dacă nu aș g â ndi, aș fi fericit și totul ar fi vată de ...