Outrospectie

         Dacă timpul s-ar opri in loc M-aș urca sus pe bloc  As aprinde un foc  Lângă un cort, un mic bârlog  Apoi as fugi la primul magazin  Lua brânza scumpa fără suspin  Și șase sticle de vin Să îl alegem pe cel divin  Care ne place dintre toate  Ca sa meargă totul ca pe roate Nu ne tărâm pe coate sau poate  Ajungem pe turnul ăla de apă Dedesubt cârtița de zor sapă Nici eu nici ea nu vedem  Dar amândoi chiar vrem  Sa te vedem pe o pătură  E betonul cald, nu natură  Să avem un picnic pitic  Pe acoperiș de soare pitit  Lângă focul ăla roș  Ca sticla de vin din coș Să mă uit la tine încă o dată Pe acoperiș lângă    piață  Să văd cum soarele apus ajunge  Să-ți sărute scumpa față 

E greu să faci un joc cu jucării  Trebuiesc căutate printre bălării  Apoi ascultate de gânduri Idei transcrise încet pe rânduri  Luam ușor bucățică cu bucățică  Construim o casă cu miros de levănțică Bucătăria vopsită în galben  Ursulețul ăla mic ascuns în joben  Jucăriile trebuie să se înțeleagă  Împreuna la școală sa meargă  Sa învețe geografie și istorie  Sa nu uite de mâncarea din farfurie  Sa bea apă și să aibă un somn bun Nu uit creioanele de pe jos sa le adun  Baia trebuie colorată verde  Când e frig punem pătura peste  Jucăriile nu se înțeleg mereu  Avem dificultăți, câteodată e greu  Important este să    fie toate împreuna La culcare toate se adună

Dacă ți-aș da luna de pe cer, ce ai face cu ea? Mi-a spus odată ea, cu zâmbetul de acadea  Aș vrea să ne așezăm în jurul său, i-am zis ușor Cu picoarele pe afară, să atârne ca un mărțișor Să fie suflate-n vânt, răzuind ușor suprafața lunii  Ca și brânza în tigaie, foamea mare a națiunii Să facă umbră în ogradă, la vecini și pe stradă Să se holbeze lumea întreagă, să zică că e paradă Apoi să fugim de-a lungul și de-a latul Până vine răcoarea și trebuie să facem saltu Coborâm ușor, pas cu pas, treaptă cu treaptă Sărim din baltă în baltă, pe aleea cea dreaptă Spre ocol ținuți de mână,  așteptând cealaltă săptămână

"Îmi plac orașele cu clădiri înalte" Mi-a spus cineva odată Îmi plac fiindcă mă fac sa visez Nu am aflat niciodata de ce Cum e aerul, cum arătăm noi Ce este acolo sus, cum e cerul Eu? Tu? Voi? Noi? Toți atât de diferiți și totodată Colorați, micuți, furnici Toti arătând la fel La fel de pierduți? De ce ne înconojoară Cu griji, frici VIsători, aiuriți

Acasă nu e definit de un spațiu fizic Nu e o construcție din cărămidă  Sau din crenguțe, nu pot să explic  Ea se naște, ușor, ușor timidă Crește ca o planta in ghiveci Înflorește la căldură  Dacă stai calmă și nu pleci  O sa vezi câte îndură  Ea creste in fiecare dintre noi  Are nevoie de iubire  Afecțiune, ca unui pisoi  Trebuie etalată ca o împodobire Ca broșa dată de bunica  Bătută de timp, de trecut  Stai calmă, nu te panica  Avem tot timpul de petrecut 

"Ai răbdare". Mi-a spus, cu voce tare O să fie mai bine când crești mare Până atunci, doar sa fii tare Tot răul din jurul tău, Doar ți se pare În timp nu mai doare Cel puțin atât de tare Doar ai puțină răbdare Când o sa crești mare Totul va fi bine, soare Într-un final, nu ai scăpare Se va simți ca o închisoare Dar poți să-mi scrii o scrisoare Să-mi lași o floare Una frumos mirositoare Colorata, strălucitoare Promit ca va fi o onoare Sa fi fost printre cele muritoare În frigul nopții, la răcoare Lângă lampa lucitoare Sub păsările călătoare

M-am pierdut, De tot, Tot ce am avut  De voi, de toți Nu mă mai scoți  Totul a ars S-a șters Focul s-a stins Soarele a apus Încet, încet, încet Inima s-a oprit Sângele s-a potolit Aerul a dispărut În pământ s-a desfăcut

Toți suntem făcuți din praf de stele Doar ca noi doi, suntem cenușa, Cenușa ce a rămas pe dinafară, cea amară Nu mai vreau să-mi pierd timpul Cu mine, cu tine, cu mine Nu vreau să-mi pierd gândurile Să-mi ascund visele Să-mi arunc visele Nu mai vreau să sper Să-mi îngrădesc sentimentele Fiindcă oricum mă doare Poate e temporar sau e etern Fiindcă m-am pierdut deja Pentru nimic

Toți îți spun să fii tare Ca asta faci, când ești mare Dar eu mă simt mic Firav, plăpând, pitic Nu știu nimic din ce vreau Unde sa plec, unde sa stau Sa fug, sa mă târăsc, să sar Sa mă opresc din plâns, măcar Poate sunt prea imatur Dar nu știu cui să mă alătur Dacă încep și de asta sa ma satur Pana încet încep sa ma înlătur

Mă uit în gol,  Sus pe hol  La pereții  Albi ca nămeții  Ce-mi îngrădesc privirea  Ce-mi împotmolesc gândirea  Asta era în fiecare noapte Parcă aud de afara șoapte  Parca aud strigăte și suspine  Voci adânci, străine  Vântul in geam mai bate  Zorii zilei sa se arate  Dar nicio urma de lumină  Parcă noaptea mă elimină 

As pleca,  Jur ca as pleca  Mi-aș lua ghiozdanul și as pleca  Unde vad cu ochii,  In primul tren  In el as urca Cu teneșii de praf  Cu gatul însetat  As pleca, departe de tot Dar nu știu să înot  De atâtea mi-e frica  Cum soarele se ridica  Și noaptea peste tot se lasa Așa cădem în plasă 

Consider ca plictiseala și rutina,  Sunt mai fatale decât electricitatea și piscina  Decât leul și mașina, sau hoțul și vecina  Pentru că te prind,  te încolțesc Te aștept, te ademenesc Mai tare decât soarele în iulie  Mai rapid decât o vijelie   Fiindcă irosesc atâtea zile   Cum ard în soba din cărți, file   Simt cum îmi pierd încet viața   Cum soarele îmi arde fața  Norii trec prin ochii mei   Împrimand imaginea spaimei   Adunând zile goale, fără gust   Ca și lipsa apei, la arbust   Mă întreb cum sa o dreg de aceasta dată   Că poate este ultima șansă acordată 

Ia-mă de mână și fugi  Noaptea, la răscruci  La strălucirea stelelor  și eliberarea minților  Către malul înorat  Sub cerul înstelat  Scăpând de furtuna Ce mintea o-aduna Pe culmi bătătorite  De apus mânjite  Pe căi umblate Colibe, nu palate  Atunci când cerul răsare De la ultima strigare  Lângă marea ce se varsă  Departe, departe de acasă 

De ce, odată ce faci o prostie,  Toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată  Sunt ignorate, ca și cum nu ar fi existat  Ca și cum toată viața ți-ai fi ratat  Și toți te arată cu degetul  Împrimand regretul Știu ca ce am făcut nu a fost drept  Ca nu mă face mai deștept  Dar nimic din ce zic nu e corect?  Toate astea mă fac defect?  Știu că sunteți dezamăgiti La fel sunt și eu, mereu Nu era deloc momentul  Simt ca am ratat prezentul  Că tot ce fac e inutil  Ca poate nu-s abil  Dar merit toată ura?  Ce-mi închide mintea și gura 

Urăsc când spun ceva  Iar cuvântul ajunge undeva Pleacă de la mine, Și nu mai ajunge la tine Sau dacă o face E pătat, impur Ca și un fluture Cu o aripă ruptă Care a văzut prea multe Dar încă încearcă să zboare Când de fapt, încet, el moare Dar încă se zbate Încă luptă, cu fapte Chiar dacă știe ce-l așteaptă Fiindcă viața e nedreaptă

Stăteam singur într-o cameră de hotel Din păcate, nu mai vedeam în pastel Doar nori gri asupra minții mele De atunci s-au ascuns și stelele Mi-ai promis cerul și luna, S-a ales praful de ele Pentru tine a fost totuna Cum se izbesc valurile de mare Cum au zburat păsările călătoare Culorile nu ni s-au mai asortat Doar de cuvinte ne-am izbit La fel ca un zid proaspăt zugrăvit Într-un final totul s-a isprăvit Nici în zare, nu-ți vedeam decât apusul Într-un final, mi-ai devenit opusul

Ochii reflectă tot ceea ce percepem Deși, câteodată ne face incapabili să pricepem Ce se întâmplă în jurul nostru La fel ca oricare astru Fiind mai greu de observat Crezând că este neimportant, de aruncat Văzut din altă perspectivă, Sunt o altă trăsătură, distinctivă Ce pot mișca o altă simțire afectivă

O luăm de la capăt, Cuburi colorate cu cuburi colorate Oricât de multă durere ar fi în spate O bucată roșie, una galbenă, una verde Chiar dacă una două, se mai pierde Am încercat să construim ceva rapid Nu e joacă de copii, ceva stupid E nevoie mai multă muncă Ceva încât să facă să ajungă Ceva ce să ține Încât să nu dezbine Niște cuburi colorate Și două suflete explorate

Nu vreau o casă mare ca în state Vreau câteva camere, pe la sate În apa mării scăldate Cu ferestre mari luminate Alături de scaune de timp măcinate Dar totodată atât de însemnate Cu atâtea picturi desenate Ca niște zâmbete rușinate Camerele anterior menționate De timp și dor pătate Pe străzi de lume uitate Sper că de tine aflate

Să mă sting fumegând încet, Ca un muc de țigară Când o să mă dați toți afară Ca și cum aș avea un defect. Să-mi fac bagajele să fug la gară, Până se face iară vară, Și voi fugi din nou la mal. Să văd cum dorul se afundă în val, Și visele adânc în nisip.