Invida (poem #5)

M-am săturat să tot alerg

Să nu știu în ce direcție mă îndrept

Când în jurul meu toți ceilalți merg

Mi se pare mie sau e cam nedrept?

”Totul se întâmplă cu un motiv”

Dar este penibil, doar o scuză patetică, 

Ca și când dai bomboane unui copil hiperactiv

Sau când fata îți face operație estetică

Totul a ajuns atât de superficial

Mâncarea, viața totul artificial?

Orice ar face oricum nimic nu mai contează

Totul în jurul nostru ne bombardează

Cu tot felul de mesaje false

O adunătură de minciuni frumos culese

Nu sunt de parte stângă, nici de ce dreaptă

Stau în mijloc și încerc să mă întreb

Dacă avem nevoie de o treaptă,

pentru a urca niște scări 

Pentru a doborî  niște ziduri 

Pentru a simți amarul

Că nu mai știu care este adevărul